care este diferența dintre o entitate esențială și o entitate importantă

Supraveghere mai strictă pentru entități esențiale, mai ușoară pentru cele importante

Diferența nu se află în obligațiile în sine, ci în supraveghearea asupra acestora. Entitățile esențiale și cele importante primesc aceeași obligație de diligență, aceeași obligație de înregistrare și aceeași obligație de raportare a incidentelor. Distincția apare din sectorul în care o organizație este activă și din dimensiunea acelei organizații — împreună determină dacă o organizație este marcată ca esențială sau ca importantă. Entitățile esențiale provin de obicei din sectoare care sunt considerate mai vulnerabile sau mai critice din punct de vedere social, cum ar fi energia, apa potabilă sau infrastructura digitală, și sunt adesea organizațiile mai mari din acele sectoare. Entitățile importante se situează în sectoare care sunt clasate puțin mai ușor, sau sunt organizații mai mici dintr-un sector mai greu.

Consecința practică se află mai ales la supraveghere: entitățile esențiale pot fi supuse unei supravegheri active și continue, în timp ce la entitățile importante supravegherea este mai degrabă reactivă — adică după o raportare sau o indicație că ceva nu e în regulă. Pentru un antreprenor care se întreabă în ce categorie se situează propria organizație, este o întrebare separată să se stabilească mai întâi dacă organizația cade sub incidența legii; cine nu știe încă asta, poate începe de la cum știu dacă compania mea se încadrează în NIS2. Sectorul în care o organizație este activă este una dintre intrările cele mai importante, iar acele sectoare sunt enumerate pe pagina despre care sunt sectoarele care se încadrează în Directiva NIS2.

De unde vine această distincție

Distincția dintre esențial și important provine din clasificarea pe sectoare și criteriile de dimensiune ale Directivei NIS2, și a fost elaborată mai departe în Olanda prin Legea privind securitatea cibernetică, transpunerea națională a acelei directive. Obligația de diligență care se aplică ambelor categorii este stabilită în articolul 21 alineatul 2 al directivei, cu zece măsuri care rezultă din aceasta. NCSC oferă îndrumări privind modul în care obligația de diligență și obligația de raportare funcționează în practică.